Deratizare

Deratizarea constă în aplicarea de măsuri permanente care au menirea de a elimina rozătoarele dăunătoare.

Rozatoarele, au influențe negative prin contaminarea alimentelor și răspândirea bolilor. Conform diferitelor date statistice, se specifică faptul că un singur șoarece poate să contamineze de 10 ori mai multe alimente decât consumă.
Centrul de prevenire și de controlare al bolilor (CDC) afirma ca 406 cazuri în care s-a manifestat sindromul pulmonar hantavirus, acesta a fost adus de către soareci.
Soarecele de casă este purtator de LCMV, care cauzează febra, dureri de cap, dureri musculare și chiar meningita. Deși, nu are efecte asupra oamenilor cu un sistem imunitar bun, există și persoane care pot fi foarte afectate. Femeile care se înfectează cu LCMV în timpul sarcinii pot avea complicații grave.

În procesul de deratizare trebuie îndeplinite următoarele condiții:

momeala se plasează aproape de cuiburi sau de pistele dedeplasare, în locuri protejate, dar care să permită o hrănire continuă care să ducă la combatere;
este important ca pe toată perioada în care se acționează să nu se atingă otrăvurile de către persoanele neautorizate;
zona asupra căreia s-a acționat se va verifica ulterior de către specialiști pentru a obține siguranța că deratizarea s-a efectuat cu succes.

 

Servicii DDD
&
Ignifugare

pentru clădiri
de birouri,
clădiri rezidențiale,
blocuri,
Depozite, etc

Contactează-ne

Adaugă numele și adresa de email  mai jos, bifează serviciile dorite. Adăugă detalii suplimentare dacă este cazul. Sau poți suna la 0744 431 835 | 0767 145 837.

© 2018 ADDD și Ignifugare. Toate drepturile rezervate.